Consideratii istorice cu privire la originea raselor de c�ini ciobanesti rom�nesti
Prof. drd. in istorie Laurentiu Florin Puicin
Ciobanescul Rom�nesc Carpatin se constituie ca rasa endemica (specifica unui anumit teritoriu) in epoca bronzului pe teritoriul de astazi al Romaniei
Legat de Mioritic, exista opinia ca ar fi fost adus de tatari in nordul Marii Negre, �n jurul Marii Caspice, unde au fost hanatele tataresti, de unde s-ar fi rasp�ndit �n Moldova ?!
Ciobanescul de Bucovina este considerat o varietate a unei rase balcanice pe baza asemanarii cu Karakachan, Tornjak sau Hrvatski Planinski Pas. Nimeni nu a afirmat �nsa, ca, Maremano Abruzzese, Slovenski Kuvac, Ciobanescul de Tatra sau Kuvasz constituie varietati ale unei rase din Europa Centrala, desi asemanarea dintre ele este frapanta! Asa cum afirma reputatul arbitru FCI, domnul Petru Muntean, chinologia nu poate fi separata de etnografie, �n special si de istorie �n general.
Domesticirea c�inelui pe teritoriul Rom�niei nu a �nceput asa cum s�a crezut, odata cu epoca neolitica, ci mai devreme �nca, din epipaleolitic lucru dovedit de situl arheologic de la Erbiceni, (jud. Iasi) apartin�nd unor comunitati swideriene �ncep�nd cu fauritorii culturii Gura Baciului-C�rcea, in neolitic, c�nd se face trecerea de la stadiul de v�natori si culegatori la cel de producatori de hrana, locuitorii spatiului carpato-danubiano-pontic, �si selecteaza cainii at�t de necesari activitatii de crestere a animalelor. �n cadrul culturii Vinca-Turdas se remarca printre statuetele zoomorfe, unele capete de de c�ini, din piatra (pebbles statuettes), imitate si �n lut ars. Nu cunoasem cu precizie aspectul acestor primi c�ini ciobanesti, dar descoperile arheologice atesta existenta in neoliticul dezvoltat, in cadrul culturilor Tisa, PreCucuteni, Hamangia, Vadastra, Boian etc. a unor schelete similare ca dimensiuni cu cele ale ciobanestilor contemporani.
O data cu patrunderea �n spatiul numit de Marja Gimbutas Old European Civilization, a triburilor purtatorilor civilizatiei kurganelor, care vin din stepele nord-pontice si din Asia Centrala, are loc o transformare a Vechii Europe. Potrivit aceleasi autoare, popoarele care au articulat si vehiculat cultura tumulilor nu pot fi dec�t proto-indo-europeni, iar �n ultimele faze ale dispersiunii, indo-europeni. Din stepa euro-asiatica si zonele de desert �nvecinate, aceaste populatii vor porni spre rasarit, ajung�nd p�na �n Valea Indusului, iar catre apus, p�na la Atlantic. Astfel se explica denumirea conventionala de indo-europeni. Desi n-au putut niciodata sa renunte la produsele agricole, popoarele indo-europene au dezvoltat cu precadere o economie pastorala. Fara �ndoiala ca odata cu ei migreaza si c�ini mari, latosi, stramosii directi ai Mioriticului, latosi, stramosii directi ai Mioriticului, ceea ce explica asemanarile cu Ciobanescul Rusesc de Sud, dar si cu Irish Wolfhound care este creat de alti indo-europeni, celtii.
Asadar �n jurul anilor 2700/2500, p�na catre 2000/1900 �.Hr, c�t dureaza perioada de trecere la epoca bronzului, �n spatiul carpato � dunareano - pontic si �n cel nord-balcanic are loc un amplu proces etno si culturogenetic. Rezultat al interpenetrarii comunitatilor autohtone cu cele alogene, acest proces sta la temelia acumularilor ulterioare, care duc la nasterea stramosilor poporului rom�n, geto-dacii. Principala ocupatie a triburilor tracice nord-dunarene, alaturi de agricultura este cresterea animalelor.
�n epoca bronzului, pe teritoriul de astazi al Rom�niei este atestata existenta unui tip mare de c�ine, Canis familiaris matrix Jeit, folosit la paza turmelor, dar si la v�natoare. El este pus �n evidenta prin sapaturile arheologice de la Bogdanesti, jud. Bacau. �n acest moment se constituie ca rasa endemica Ciobanescul Rom�nesc Carpatin, el av�nd ca stramos amintitul Canis familiaris matrix Jeit si lupul de talie mare specific epocii bronzului.
Cultul lupului este extrem de important, �nsusi numele dacilor-daoi (cei care sunt asemeni lupului, dupa cum explica Mircea Eliade, acest etnonim cu semnificatie religioasa arhaica) venind de aici. Stindardul dacic este un cap de lup cu corp de sarpe, etc. Mai putin cunoscuta este semnificatia sa magico-religioasa. C�inele devorat de lup, trimit�nd cu g�ndul la Zalmoxis, c�ine si lup deopotriva, �nteleptul sau sf�ntul � se purifica devor�ndu-se, adica sacrific�ndu-se �n el �nsusi pentru a ajunge la etapa ultima a cuceririi sale spirituale. Acest lucru demonstreaza importanta, nu numai economica, ci si cultural � religioasa a c�inelui �n cadrul civilizatiei geto-dace. Asa de exemplu la Sura Mica, o groapa continea un schelet de caine si o a doua doar capul unui asemenea animal. La Poiana � Dulcesti (jud. Neamt) s-au descoperit noua gropi ce contineau schelete de c�ini, omogene ca dimensiuni si foarte asemanatoare cu cele ale ciobanestilor actuali. Gropile de forma cilindrica, ad�nci, au fost purificate prin foc si dispuse �n zona cea mai intens locuita a asezarii, ceea ce subliniaza caracterul cultural-magic. Gropi de cult in care au fost descoperite schelete de c�ini identice, se cunosc si din asezarea de la Ostrovu Corbului, ce dateaza din secolele II-III.
�n mai 1963 s-a descoperit la Letnita, un vas de bronz ce continea 25 de placute de argint aurite, cu reprezentari antopo si zoomorfe �n relief, realizate au repousse si care au fost datate �ntre anii 400 si 350 �.Hr. Parerea cu privire la la utilizarea placutelor este diferita. I. Venedikov considera ca sunt elemente de harnasament,�n timp ce R. Pittioni, mai aproape de adevar le considera placi votive, fixate pe lemn, provenind dintr-un sanctuar. II. Oricare ar fi fost rostul lor, placutele de la Letnita prezinta un interes deosebit pentru subiectul nostru. • Pe una dintre placute, un calaret �mbracat �n armura, cu barba si par lung p�na la g�t, tine �n m�na dreapta o fiala, iar �n spatele calului este reprezentat un c�ine masiv, cu parul latos, redat prin linii incizate, ad�nci si cu coada �ncovoiata sub forma unui carlig �n treimea terminala, asemanarea cu ciobanestii mioritici, fiind mai mult dec�t evidenta. • Pe o alta placuta de forma neregulata, calaretul tine cu m�na st�nga hatul, iar cu dreapta arunca sulita �ntr-un urs. Calul este cabrat, spijinindu-se pe picioarele din spate. Calaretul poarta o cnemida terminata �n cap de gorgona, iar la picioarele calului cazut pe spate, se afla c�inele rapus �n lupta cu animalul salbatic. Probabil placutele au fost aplicate, poate pe un perete ori altar de lemn, �ntr-o anumita ordine si prezentau o naratiune mitologica.
Pe falera de argint cu calareti de la Surcea este �nfatisat un calaret �n mers spre dreapta. El tine fr�ul cu m�na st�nga iar cu dreapta m�nerul unei sabii lungi si este �mbracat �n armura. La picioarele calului, destul de bine redat (ca de atfel �ntregul d�cor) se afla un c�ine de tip lupoid ,care ne duce cu g�ndul catre Carpatin. �n tezaurul de la Seica Mica s-a gasit o moneda din anul 71 �.Hr., care are pe revers Mistretul din Calydon lovit de o sageata si atacat de un c�ine si alte doua monede din anul 77 �.Hr. ,care au pe revers un c�ine masiv , fugind spre dreapta. O alta marturie, scrisa de aceasta data, ne parvine de la Sextus Iulius Frontinus. Iata ce ne relateaza el: �Scorilo,conducatorul dacilor, stiind ca poporul roman era dezbinat din pricina razboaielor civile si socotind ca nu-i nimerit sa-i atace, deorece datorita unui razboi cu un dusman din afara s-ar putea restabili �ntelegerea �ntre cetateni, a pus �n fata concetatenilor sai doi c�ini si pe c�nd se luptau �ntre ei cu �nd�rjire, le-a aratat un lup. Imediat c�inii s-au aruncat asupra acestuia, uit�nd de cearta lor.� Cu toate ca Frontinus nu ofera o descriere amanuntita, etologia lor coroborata cu descoperirile arheologice specifice acestei perioade istorice, indica fara dubii ca este vorba de c�ini ciobanesti, �naintasii directi ai celor contemporani. Faptul ca dacii foloseau rase de c�ini specializate pentru pastorit si v�natoare, lucru care se va perpetua si dupa disparitia statului dac, este demonstrat indubitabil de documentele epocii. Iata ce ne spune poetul Martial(40-104):��A c�inilor prada este iepurele�..copoiul dac sa nu se teama de armele �mparatului.�
Cucerirea Daciei �n anul 106 si integrarea sa �n lumea romana, proces care sta la baza formarii poporului rom�n si a limbii rom�ne, are urmari importante si in ceea ce priveste subiectul pe care �l dezbatem. Iata ce spune Mircea Eliade referitor la acest proces: �..este semnificativ ca singurul popor care a reusit sa-i �nfr�nga definitiv pe daci,�.a fost poporul roman;un popor al carui mit genealogic s-a constituit �n jurul lui Romulus si Remus, copii Zeului-Lup Marte, adoptati si crescuti de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri si al acestei asimilari a fost nasterea poporului rom�n. �n perspectiva mitologica a istoriei,s-ar putea spune ca acest popor s-a nascut sub semnul Lupului, adica, predestinat razboaielor, invaziilor si emigrarilor.� Colonistii vorbitori de limba latina, veniti cum spune Eutropius, din toata lumea romana, aduc cu sine c�ini deriv�nd din Canis Molossi, stamosii zavodului rom�nesc, din care descinde Ciobanescul de Bucovina de astazi. Acest tip de c�ine exista deja un lumea tracilor sud dunareni si a geto-dacilor din Dobrogea care fusesera inclusi �n cadrul provinciei Moesia mai devreme. Asa cum este cunoscut, mari specialisti precum Raymond Triquet sau J.Peters considera ca molosii romanilor aveau, �n general, un aspect mai lupoid si erau mai putin masivi si musculosi dec�t molosii actuali. Si Richard Strebel concluzioneaza ca alaturi de tipul de c�ine de talie mare �nchis la culoare, apartin�nd asirienilor si babilonienilor, exista si unul de talie mai mica, cu o nuanta mai deschisa, utilizat la pazirea turmelor si la v�natoare si care este utilizat �nca din epoca bronzului. Toate reprezentarile romane si grecesti ale vremii, prezinta un c�ine mare, musculos, av�nd un cap masiv si coama. Imaginea pare sa descrie destul de fidelCiobanescul de Bucovina, care consider eu are un �filum (ramura) de descendenta directa �cu celebrii Canis Molossi. Coada rasucita si culoarea �nchisa a c�inilor asirieni nu apar niciodata �n descrierile romane sau grecesti. De altfel �nca din 1886, M.B.Wynn spunea ca nu trebuie considerati stramosii directi ai actualelor rase de tip Mastiff, Dog, Bulldog si c�ine de munte �n sensul clasificarii FCI. Cercetatorul C.Keller si un alt autor Tschudy, afirma descendenta raselor Pyrenean Mountain Dog (Spania), Dogue de Bourdeaux (Franta), Mastiff (Anglia), Saint Bernard (Elvetia), din vechii c�ini asirieni, adusi �n Europa de fenicieni si descinz�nd din Mastifful Tibetan. Ciobanescul de Bucovina este urmasul c�inilor folositi de daco-romanii din provinciile Dacia si Moesia, ceea explica asemanarile cu rasele din Balcani. De altfel migratorii fie ei germanici, slavi, sau turanici nu puteau introduce acest c�ine �n Dacia, el este caracteristic zonelor �nalte pe care migratorii le ocoleau, prefer�nd zonele plane favorabile confruntarilor de cavalerie. Oricum, �n epoca romana c�inele constituie un motiv ornamental frecvent �n terra sigillata din provincia Dacia. El este reprezentat alerg�nd sau urmarind animale salbatice. Cel mai reprezentativ exemplu pare a fi un vas de la Bisericuta-Garvan, unde c�inele alearga spre st�nga Vechiul zeu Silvanus, cel care patrona pasunile si c�mpurile cultivate, este prezent �n Oltenia, pe un fragment sculptural descoperit la Romula, av�nd la picioare un c�ine ciobanesc.
Principalele tipuri de c�ini ciobanesti din spatiul carpato-danubiano-pontic sunt asadar conturate �n momentul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, de catre �mparatul Aurelian, �n anii 271-275.
Afirmatia este sustinuta, cum vom vedea, de siturile arheologice corespunzatoare primelor secole ale epocii medievale, iar posibilitatea ca migratorii sa fi influentat cumva evolutia lor este nula, in conditiile �n care ei locuiesc putin sau deloc �n spatiul rom�nesc. Despre cei mai �statornici�dintre migratori, vizigotii, Amianus Marcelinus in Istoria romana, ne spune ca �n preajma anului 376, ajunsesera la asa saracie, �nc�t dadeau un om pe un c�ine ca sa aiba ce m�nca. Acesti c�ini nu pot fi adusi nici de migratorii turanici, deoarece ei locuiesc �n C�mpia Pannonica, exercit�nd doar o dominatie de la distanta asupra zonei carpato-danubiano-pontice. De altfel acestia nici nu aveau un nivel de dezvoltare socio-economica, care sa le permita sa �i influenteze pe autohtoni si dispar repede din istorie. Acelasi Ammianus Marcellinus, vorbeste despre huni: �..ferocitatea hunilor �ntrece orice: cu un fier brazdeaza ad�nc obrajii noilor nascuti si astfel ajung la batr�nete sp�ni si pociti�.Hunii nu-si pun la foc si nici nu-si gatesc m�ncarea. Ei nu se hranesc dec�t cu radacini salbatice sau cu carnea cruda a primului animal iesit �n cale, pe care o �ncalzesc o vreme pe spatele calului, �ntre coapsele lor�..nu au vreun adapost, nu folosesc nici case ,nici morminte� Transformarea limbii latine �n limba rom�na veche, caracteristica locuitorilor din spatiul daco-moesian, este atestata �n anul 587, de catre mai multi autori bizantini, cum sunt Theophylactus Simocattes sau Theophanes Confessor. Acesti �strarom�ni� sunt agricultori si pastori, lucru dovedit de formula, �blachii ac pastorum romanorum�, cu care �i desemneaza mai t�rziu, �n secolul XII, Anonymus. �n anul 602, dupa rascoala centurionului Phokas, slavii rup apararea imperiului si navalesc ca un torent �n Peninsula Balcanica, peste Moesia, Macedonia si ajung p�na aproape de Constantinopol. C�teva decenii mai t�rziu, patrund �n Peninsula Balcanica, din Pannonia, pe la apus de Dacia, alte triburi slave, care dau nastere s�rbilor si croatilor �n tarile locuite de ei azi, p�na la Marea Adriatica. Nici vechii bulgari nu aduc Karakatceanul, din Asia centrala. Ei sunt la origine un popor de barbari, de rasa turanica. �n secolul IV, ei se afla �n regiunea fluviului Volga. Sub presiunea altor popoare, se refugiaza la nord de Dunare, unde stau o vreme sub stap�nirea avarilor. �n anul 679, sub conducerea lui Asparuch, trec la sud de Dunare si �i supun pe slavi. Deoarece sunt extrem de putini ca numar si cu o civilizatie inferioara slavilor, sunt repede asimilati. De la ei ram�ne doar numele poporului, iar slavii impun limba si obiceiurile. �n concluzie:vechiul tip de c�ine folosit la pastorit si paza de catre romani si mai apoi de urmasii lor daco-romanii si de rom�ni este stramosul Ciobanescului Rom�nesc de Bucovina. Pornind de la acelasi tip, popoarele slave vecine si-au selectionat �n curs de secole propiile rase: Karakatcean, Durmitorski Ovcar, Srpki Ovcar, Bosanski Tornjak, Kraski Ovcar, Hercegovacki Ovcar, Istarski Ovcar, Sarplaninski Ovcar. (Acesta din urma nu prezinta similitudini cu Ciobanescul Rom�nesc Carpatin, deoarece este un molossoid, ci cu Ciobanescul de Bucovina. O oarecare asemanare cu Carpatinul o are Hormoljski Ovcar, originar din zona Belgradului �n apropierea Rom�niei, lucru remarcat de cercetatorii straini).
Nu trebuie neglijat rolul pe care l-au jucat �n dezvoltarea acestor rase balcanice, Ciobanescul de Bucovina si Carpatinul, c�inii ciobanilor rom�ni transhumanti sau emigrati �n Peninsula Balcanica, �n special �n Bulgaria si Serbia. Despre emigranti ne vorbeste Ion Ionescu de la Brad, descriind situatia mocanilor oieri din t�rgul Bazargic, �n Varna, �n tinuturile Balcic, Silistra, Turtucaia si Rusciuc, unde aveau pasuni bogate pentru turmele lor si ne da si numele a 4 mocani din tinutul Balcic: Ion Munteanu, Vasile Milea, Dimitrie Bobinar, Nicolae Schiopu. �n ceea ce priveste transhumanta, consulul austriac din Rusciuc, raporteaza ca, pe la 1850, pe c�mpiile tinuturilor Silistra si Varna, pasunau peste un milion de oi, de-ale oierilor rom�ni. Numai �n 1883 si doar prin carantina Piua Pietrei, trec la sud de Dunare: 159.689 de oi, 8.661 de capre, 73.589 de cai si 264 de magari, �nsotiti de 1029 de ciobani si de c�inii lor. Utilizarea c�inilor ciobanesti este atestata cu mult �nainte de documentele scrise, de prezenta resturilor osteologice �n diferite asezari premedievale si medievale timpurii. Ei se rasp�ndesc si �n Peninsula Balcanica, �n spatiul romanitatii orientale, unde vlahii intra in istorie ca locuitori ai Thesaliei, Epirului, Greciei centrale si muntilor Haemus. Ei erau in majoritate pastori transhumanti din luna aprilie p�na �n septembrie, beneficiaza de privilegii fiscale si utilizeaza cu certitudine c�ini ciobanesti. Nu este lipsit de relevanta ca rascoala condusa de fratii vlahi Petru si Asan, care a dus la aparitia statului vlaho-bulgar,a izbucnit �n 1185, din cauza unei dari excesive impuse de �mparatul Isac al II-lea Anghelos, crescatorilor de oi si de vite. La arom�ni se povesteste despre c�inele ciobanesc, ca a fost dat de Dumnezeu ca tovaras pastorilor.
�n asezarile din secolele al-IV-lea-al-V-lea din preajma Bucurestilor, c�inele se folosea la pastorit si v�natoare. Un cap de c�ine masiv a fost descoperit �ntr-un atelier de tesut de la Moresti, caracteristic secolelor XI-XII. �n aproape toate asezarile din aceasta perioada c�inele este nelipsit, dar studierea bogatului material osteologic al animalelor domestice din asezarea medievala timpurie de la Garvan-Dinogetia, a adus rezultate spectaculoase �n ceea ce priveste subiectul de care ne ocupam. Foarte numeroase si bine pastrate , oasele de c�ini descoperite �n aceasta asezare, au dovedit clar existenta unor rase de c�ini bine diferentiate si specializate: c�ini de talie mare si mai ales medie spre mare, �ntru totul asemanatori ca dimensiuni si raporturi cu ciobanestii Carpatin si Mioritc, folositi la paza si c�ini ale caror oase indica ogarii, folositi la v�natoare. Aceeasi situatie se �nt�lneste �n secolele XIII-XIV, �n marea asezare de la Cetatea D�mbovitei, din comuna Cetateni-Muscel. Resturile osteologice de c�ine duc la aceeasi concluzie: existenta a doua rase de ciobanesti foarte puternici si un ogar �nalt bine adaptat pentru fuga. Nu este exclusa, ci din contra, folosirea c�inilor ciobanesti , care dovedeau o forta reala la v�narea mistretului, lupului, ursului. Urme osteologice numeroase, se gasesc �n colectia Muzeului judetului Arges din Pitesti, fiind studiate �n 1965 de profesorul I.N.Morosan.
Aceasta este situatia la 1241 c�nd se produce marea invazie tataro-mongola. Contrar folclorului istoric, invazia nu numai ca nu i-a afectat �n mod major pe rom�ni, dar a avut o serie �ntreaga de consecinte pozitive. Ea a �ntrerupt , pentru c�teva secole, �naintarea rusilor spre Marea Neagra si Dunare, �n acest timp definitiv�ndu-se procesul de constituire a statelor rom�nesti. La sud de Carpati, tatarii au distrus stap�nirea cumanilor si au fr�nat expansiunea statului maghiar. Ungurii si cumanii nu au mai putut �mpiedica dezvoltarea voievodatelor rom�nesti, amintite pentru prima oara in documente �n 1247. Cu toate astea tatarii nu puteau sa aduca aici Mioriticul. Ei nu ating dec�t tangential teritoriul rom�nesc �n drum spre Ungaria fara sa locuiasca mai mult timp �n zona. Apoi ciobanescul tatarilor (principalul stramos al Caucazianului) nu prea seamana cu Mioriticul. El participa la consolidarea lui Ioujnorousskaya Otvcharka (Ciobanescul Rusesc de Sud), dar alaturi de Ogarul de Crimeea, Ciobanescul catalan si pornind de la vechiul caine al celtilor. Este extrem de improbabil ca un popor cu traditii de pastorit milenare, rom�nii, sa astepte venirea unor nomazi razboinici pentru a-si selecta c�inii necesari activitatii pastorale. �n Evul Mediu t�rziu numai �n ce priveste exportul de oi, calatorul R.G.Boscovich, da pentru Moldova cifra de 200 000 anual, in unii ani chiar 300 000. ST. Raicevich, socotea numarul oilor ridicate cu firman de catre turci din ambele tari rom�ne la 5-600.000 pe an.�n plus pentru prepararea cervisului se �njunghiau anual p�na la 80.000 de boi, vaci si un numar considerabil de capre. Transilvania prezinta un tablou si mai impresionant. �n secolul al-XVIII-lea, rom�nii ardeleni trimiteau la iernat �n Moldova si Tara Rom�neasca, p�na la 1500 000 de capete de oi si aproximativ 80 000 de boi si cai. De altfel nu trebuie sa excludem o eventuala contributie a �baracului mocanesc�-numele popular al Mioriticului- la aparitia Ciobanescului Rusesc de Sud. Aceasta afirmatie poate st�rni z�mbete celor care nu sunt familiarizati cu evolutia demografica si istorica a zonei, dar nu este deloc hazardata.
Pastoritul transhumant, o caracteristica a rom�nilor, care a jucat un rol extrem de important �n istoria acestei parti de lume,a fost �ntotdeauna legat de un centru stabil, spre deosebire de pastoritul itinerant al migratorilor. Nici un document nu atesta prezenta unor pastori sau turme din sudul Rusiei �n spatiul rom�nesc. Ar fi fost si absurd sa paraseasca pasunile stepei pentru cele neprietenoase si aspru impozitate de autoritati �n spatiul carpatic. �n schimb trecerea oierilor rom�ni, �n special a mocanilor dincolo de Nistru, este un fapt indubitabil probat de documente. Un mare cunoscator, profesorul N.Dragomir, ne spune ca �n Rusia sudica, autohtonii au �nvatat de la oierii nostrii cum sa pregatesca din laptele oilor diferite br�nzeturi, pe care �nainte nu le cunosteau deloc, dar mestesugul l-au �mbratisat la �nceput cu oarecare ne�ncredere, apoi cu interes cresc�nd care aducea pentru ei mult folos .La fel si ungurii din pusta Ungariei, �nvatasera acest mestesug tot de la oierii rom�ni. Despre patrunderea ciobanilor rom�ni �n sudul Rusiei, iata ce spune Nicolae M.Popp:���n Transnistria ��n a doua categorie ��n ordinea importantei numerice vin colonistii ardeleni, majoritatea oieri din regiunea Sibiului (margineni) sau Sacelele Brasovului (mocani). Atrase de nesf�rsitul stepelor pontice dintre Nistru si Nipru, siruri nesf�rsite de oi , �ndrumate de ciobanii lor se �ndreptau spre acel Eldorado pastoral, care a fost Jedisanul tatarasc�. Stim ca �n aceste drumuri lungi, turmele sunt �nsotite de �c�ni talapagosi�. Locurile unde s-au asezat acesti oieri cu turmele lor, au fost: Crimeea, pe hotarele oraselor Eupatoria, Carassubasar, Simferopol, Ialta, Livadia si Sevastpol pe malul Marii Negre, apoi �n tinutul Molojna, la Ecaterinodar, Melitopol si Mariopol, pe malul Marii de Azov, pe valea r�urilor Kuma si Manici care duc la Marea Caspica si �n numeroase sate ale tinutului �n sus si �n jos, p�na la Baku si Tbilisi. �i gasim si la Taganrog si la Rostov, pe Don,apoi pe Volga si Tarit�n, Astrahan si Zmonovnik, oras �n care oierul Oprea Lupas din Cacova Sibiului, era propietar a doua r�nduri de case. �n gubernia Surman, traia un mare propietar, care fusese pe la 1777 oier, �n orasul Bugurusslan: Petru Smoala din Salistea Sibiului si exemplele pot continua cu sutele (Pentru cei interesati exista o bogata bibliografie). Dupa cum lesne se poate observa este cuprinsa �ntreaga arie de rasp�ndire a lui Ioujka. Mai stim ca la sf�rsitul secolului al XIX-lea, familia Falz-Fein, care se ocupa de selectia Ciobanescului Rusesc de Sud, �l vindea la o valoare apropiata de cea a unui cal pur-s�nge si nu cred ca rom�nii �si permiteau sa cumpere asemenea exemplare pe care sa le scoata apoi �n fata animalelor de prada si a hotilor, la st�ni!
Pe la �nceputul secolului al-XVII-lea existau �n spatiul rom�nesc, crescatorii specializate de c�ini . La curtea lui Constantin Br�ncoveanu existau doua categorii de oameni specializati �n aceasta meserie, fiecare primind bacsis �n ziua de Sf�ntul Vasile c�te o jumatate de taler. Ei se ocupa mai ales de c�inii de v�natoare, copoi si ogari, dar si de ciobanestii masivi folositi pentru paza curtii domnesti. Aceasta situatie este mai veche, Matei Corvin regele Ungariei, oferindu-i cadou lui Vlad Tepes,un Kuvasz, din crescatoria regala, semn ca domnii Tarilor Rom�ne aveau propiile crescatorii si cunostiintele necesare sa aprecieze un asemenea dar. Iata descrierea literara a unui asemenea c�ine �n timpul lui Constatin Br�ncoveanu:��o cotarla, �c�t un berbece ,trecuta prin ploaie de lesie si clabuc�� . At�t de �ncetatenita parere ca rom�nii sunt niste tarani ignoranti si brutali �n relatia cu c�inele, care are �nca sustinatori �nd�rjiti, este hilara, dar si tragica �n acelasi timp. Se ofera mereu agasantul exemplu al c�inelui din gospodarie legat �n lant si uitat acolo. Cei care preiau aceasta idee ca o scuza �n �lupta lor zadarnica � de a-i educa pe acesti �barbari�, veniti mai t�rziu �n chinologia moderna, organizata pe criterii de show, ignora cu bunastiinta faptul ca nicaieri �n lume chinologia nu este preocupare de masa, ca ea este si a fost apanajul unei elite intelectuale, sociale si economice �n principal. Ori din acest punct de vedere acesti huliti si nepriceputi rom�ni, boierii, domnitorii si ciobanii bogati, ale caror turme numarau zeci de mii de capete de animale au preocupari vechi si realizari spectaculoase. �n plus, taranul adevarat, nu navetistul prost, occidentalizat, chiar daca nu-si pupa c�inele �n bot, �l respecta, am�ndoi �mpart o existenta �n care lupta pentru supavietuire �i selecteaza numai pe cei puternici si norocosi. Asa cum am spus �n spatiul rom�nesc preocuparile chinologice sunt vechi si din fericire constante. �n Evul Mediu, sunt crescuti si intens folositi c�ini buni, de rasa, vestiti �n �ntreaga Europa. Alaturi de ciobanestii autohtoni, puternici si adaptati, unii din c�inii folositi de timpuriu �nca de prin anii 1395-1396, au fost dogii. Dogii erau animale foarte pretuite, din moment ce principele Transilvaniei, Sigismund Bathory a trimis ca dar principelui din Florenta �doi dogi cu zgarzi de aur si pietre pretioase, iar principesei un catelus indian, golas si pestritat,tot cu zgarda de aur.� O alta rasa prasita de rom�ni a fost copoiul, al carui nume a trecut �n onomastica, �nca din prima jumatate a secolului al XIII-lea. Asa ne explicam si documentul moldovean din 4 iulie 1586 prin care Dumitru din Pidecauti rascumpara o ocina de la Copoiuco, acesta din urma fiind probabil crescator de copoi. Ogarii din Tara Rom�neasca sunt scumpi si foarte mult apreciati chiar �n Imperiul Otoman, care avea pe vremea aceea ogarii socotiti cei mai buni din lume.Un document de la 5 ianuarie 1609 ne aminteste de Ogarariul care v�nduse doua pogoane de vie unui oarecare Stepan. La 23 august 1823 marele vizir es-Seid-Ali confirma domnului Grigore al IV-lea Ghica primirea, printre altele si a celor 12 c�ini,care au fost prezentati sultanului si predati ogeacului ogarilor, ceea ce dovedeste calitatea lor, daca au reusit sa-l impresioneze pe padisah. Probabil ca i-au placut mult sultanului Mahmud al II-lea, deoarece printr-o alta scrisoare care a urmat din partea marelui vizir es-Seid Ali pasa, cerea domnului sa expedieze �n graba un numar c�t mai mare de ogari, fiind foarte necesari pentru alaiul �mparatesc cu ocazia bairamului. Dar nu numai ogarii din Tara Rom�neasca erau apreciati �n Imperiul Otoman. Printr-o scrisoare din 11 august 1824 acelasi es-Seid Ali multumea pentru cei doi prepelicari daruiti de Ghica. Nici c�inii din Moldova nu erau cu nimic mai prejos dec�t cei din Tara Rom�neasca. �n decembrie 1751 Des Alleurs, ambasadorul regelui Ludovic al XV-lea al Frantei la Constantinopol, scria lui Linchoult, secretar al domnului moldovean Constantin Racovita(1749-1753), rug�ndu-l sa-i procure patru ogari de soi spre a-i trimite regelui sau, iar dupa aceea �nsarcineaza pe Deval, interpretul, ambasadei, sa mai ceara �nca doi. Afl�nd de aceasta cerere si par�ndu-i-se prea putin, Constantin Racovita �i daruieste 12 ogari,�6 de parte barbateasca si 6 de parte femeiasca�, plus doua butoaie de vin alb si doua de pelin rosu de Odobesti, un butoi cu vin de Cotnari de trei ani si doua cu o mie de mere domnesti pentru iarna. Darul a fost �mbarcat la 30 august (10 septembrie) 1752 la Galati, pe corabia capitanului Manolache Cuingi-Oglu, �mpreuna cu Leonardo, sluga �nsotitoare, ajung�nd la Constantinopol dupa 35 de zile pe mare. Iata asadar, ca cei mai puternici si rafinati suverani europeni importau �n canisele lor, c�ini selectionati si prasiti de catre rom�ni. Daca ei nu ar fi avut o calitate superioara si nu ar fi fost stiintific obtinuti nu s-ar fi riscat impurificarea unor crescatorii vechi de secole la curtile Europei. Un alt cap �ncoronat, admirator si propietar al ogarilor din Principate, este principele Transilvaniei Gheorghe Rakoczi I. Ogarii importati de aici erau foarte reusiti din punct de vedere calitativ, dar si foarte scumpi. M.Debreczeni a cumparat �n 1591 un astfel de c�ine cu 125 de florini, suma uriasa daca un cerb v�nat costa 1 florin. Din nefericire �n anii care au urmat, cu nesf�rsitele razboaie ruso-austro-turce purtate pe teritoriul rom�nesc, cu periodicele ocupatii straine, urmate de pauperizarea accentuata a Tarilor Rom�ne, aceasta rasa apreciata de ogari at�t de veche a disparut. Aceeasi soarta ar fi avut-o si copoiul daca nu ar fi fost salvat de chinologii maghiari, dupa cel de-al doilea razboi mondial, �n vremuri de crunta ocupatie sovietica. O alta rasa foarte folosita, dar importata de aceasta data �n spatiul rom�nesc a fost bracul, rasp�ndit �n a doua jumatate a sec al XVI-lea. Astfel �n anul 1558 sotia marelui nobil Battyany cerea, palatinului Ungariei, un brac, deoarece are v�nat mult dar nu-l poate prinde, iar sotia grofului Gheorghe Bebek iesea la v�natoare cu 20-30 de braci bine dresati. La curtile domnilor, principilor, boierilor si nobililor, existau canise cu c�ini buni, frumosi si bine dresati. Ei fiind foarte scumpi, este usor de �nteles ce eforturi se depuneau pentru �ntretinere si �ngrijire, pentru dresarea lor, eforturi care cereau cheltuieli �nsemnate si oameni specializati. �n inventarul cetatii Gilau de la 1676 exista o cladire special construita pentru cresterea c�inilor, iar �n inventarul cetatii Fagaras, din 1690 figura �.o casa a maestrilor de c�ini�� Daca rasele strict specializate, mai ales cele de v�natoare, care au fost �ntotdeauna apanajul celor �nstariti, au disparut sau au scazut numeric �n urma deteriorarii conditiilor socio-economice si politice, rasele de ciobanesti rom�nesti amplu rasp�ndite si plurivalente au reusit sa supravietuiasca, iar selectia lor a fost continuata �n special de crescatorii �nstariti de oi si vite, datorita eficientei dovedite de ei �n lupta cu animalele salbatice. Stim ca v�natorii tarani, foloseau pentru v�natul mare-�n special mistret si chiar la urs-c�ini cu �nfatisarea mioriticilor de astazi, de cele mai multe ori av�nd pete negre pe fond alb. �ntr-un d�cor de pe o cupa din anul 1600, �nfatis�nd o v�natoare de urs, fiara este �ncoltita de doi c�ini care prin talie (raportata la cea a ursului si v�natorului), parul semilung, forma capului si modul de purtare a cozii trimit cu g�ndul la Carpatin. �ndem�narea, curajul si forta fizica cu care taranii rom�ni �nfruntau �n lupta de aproape marii pradatori ajutati de c�inii lor ciobanesti, au uimit pe toti strainii care au avut prilejul sa vada aceste scene. Vizit�nd tarile noastre prin anii 1777-1781 austriacul Franz Iosef Sulzer lauda cu uimire taranul valah care iese doar cu ciomagul �naintea ursului, �i pune bratul �n g�t si nu arata nici un fel de teama c�nd fiara �l sf�sie pe obraz cu laba. Taranul Ioan Opris a �nfruntat la o v�natoare din anul 1798 un urs �ntr-o lupta corp la corp, la gura vaii Hodinului, �n Muntii Tiblesului. Selectionarea atenta a c�inilor ciobanesti rom�nesti, era esentiala �n conditiile �n care, de cele mai multe ori pagubele crescatorilor de animale pricinuite de pradatori, erau suportate de pastorul caruia i se daduse �n primire turma respectiva. Asa se �nt�mpla �n iunie 1723, c�nd Stenner Mechel din Feldioara intenteaza proces herghelegiului Aldea cer�nd despagubire pentru m�nzul m�ncat de lupi �n lipsa lui, Aldea fiind plecat dupa p�ine. Pagubele produse �n special de lupi sunt semnificative, din moment ce se elaboreaza chiar o strategie guvernamentala �n acest sens. Ca urmare a aplicarii acestor prevederi, conform statisticilor, �n Transilvania au fost ucisi �n 1855, 842 de lupi, iar �n Moldova, �n 1846, 1230 de lupi si 271 de pui de lup. Totusi singura metoda cu adevarat eficienta, pentru limitarea pierderilor, era cresterea si perfectionarea celor trei rase de ciobanesti autohtoni. O relatare a unui calator englez, Adam Neale, la sfarsitul secolului XVIII si �nceputul sec. al-XIX-lea, vine sa ne �ntareasca aceasta convingere: �Iasii sunt mai expusi prin situatia lor si la alte pustiiri. Haite de lupi hamesiti, iesind din padurile din vecinatate, navalesc �n c�mpii si rapesc animalele domestice, c�teodata chiar femei si copii. Pentru a respinge pe acesti navalitori, fiecare familie tine pe l�nga sine c�te o pereche sau doua de dulai, ale caror latraturi fioroase, �mpiedica pe lupi de a se apropia, dar alunga somnul de la genele calatorului, putin obisnuit cu strigatele unor santinele de acest fel. Acesti pazitori credinciosi, ma chinuira toata noaptea,�nc�t abia putui �nchide ochii o singura clipa si simtii puternic �nsemnatatea cuvintelui poetului roman-�Vigilum canum tristes excubiae� Nu cunosc ceva mai trist ca latraturile a zece p�na la douasprezece mii de dulai, repetate �n departare de ecoul muntilor� Este o situatie reala, care demonstreaza numarul, atentia, precum si importanta acordata c�inilor ciobanesti rom�nesti , �n viata comunitatilor urbane dar mai ales rurale. La �nceputul secolului XX, F.von Stepanitz identifica ciobanescul caracteristic rom�nilor, iar �n anii �30 el intra in atentia chinologilor. Despre aceasta perioada s-a scris fiind bine cunoscuta, asa ca nu voi insista asupra ei. �nchei aceasta incursiune, �n istoria Carpatinului, Mioriticului si Ciobanescului de Bucovina cu o concluzie acoperita de documente si probe arheologice: rasele de ciobanesti rom�nesti sunt selectionate timp foarte �ndelungat, �n functie de caracterisricile de habitat, pastorit si de ce nu , psihologia poporului rom�n.
Eventualele similitudini cu unele rase ale popoarelor �nvecinate, tin de conditiile de evolutie istorica, specifice Europei Rasaritene.
Buna ziua,
Va invit sa descarcati acest scurt filmulet de la Expozitia Rucar 2004 atunci cand impreuna am reusit si omologarea internationala a ciobanescului romanesc mioritic si carpatin.
Cu multumiri pentru eforturile depuse de dvstra,
Cezar Osiceanu
dl.transfer.ro/concurs_rucar_2004-transfer_ro-18oct-7795c5.avi
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.